Date fizico-geografice

Aspectul reliefului

Trăsăturile definitorii ale reliefului comunei Surduc sunt rezultatul modelării selective a substratului geologic alcătuit din roci sedimentare de rezistenţe diferite şi dispuse într-o evidentă structură monoclinală.

Relieful este foarte variat, format dintr-o asociere de culmi deluroase şi văi între versanţi, toate rezultate din fragmentarea părţii nord - vestice a Podişului Someşan. Altitudinal relieful este cuprins între circa 200 m în lunca Someşului şi a afluenţilor săi şi altitudini maxime de 607 m în Vârful Pietrosul, din partea de sud-est a comunei. Energia reliefului are valori apreciabile, cuprinse între 200–300m şi chiar 400m, în raport cu spaţiile depresionare, ceea ce explică, în parte, intensitatea proceselor de versant.

Adâncirea pe verticală a văilor este relativ mare, determinată şi de structura geologică (strate alcătuite din gresii, argile, marne, nisipuri, conglomerate etc.) Adâncirea pe verticală este însoţită şi de o eroziune torenţială activă, atenuată sau stabilizată de gradul de împădurire. Situarea comunei în partea de NV a Podişului Someşan face ca pe teritoriul său să se afle, cu părţile lor terminale trei subunităţi de relief: Dealurile Gîrboului (Şimişna - Gîrbou), Culmea Prisnelului, Depresiunea Almaş - Agrij, toate întâlnindu-se în Culoarul Someşului. Acest fapt determină un extrem de pronunţat caracter de tranziţie pentru relief şi celelalte componente geografice ce dau o notă de specificitate staţiului geografic al comunei Surduc.

 

Aspecte Climatice

În perimetrul studiat nu se află nici o staţie meteorologică, de aceea pentru caracterizarea climatică am utilizat datele oferite de staţia meteo a Centrului de Protecţie a Plantelor Jibou, cu un şir de observaţii de 20 de ani (1966 - 1985). Am mai utilizat unele generalizări cuprinse în Atlasul climatologic, Atlasul RSR, sau unele lucrări referitoare la judeţul Sălaj (1972).

        Factorii climatogeni

Factorii care au o influenţă directă asupra variaţiei în timp şi spaţiu a elementelor climatice sunt: radiaţia solară, dinamica atmosferei şi suprafaţa adiacentă.

Radiaţia solară directă are o valoare, pentru teritoriul studiat, de 110-115 kcal/cm 2/an, caracteristică latitudinii noastre, acoperind necesarul de energie.

Circulaţia generală a atmosferei este dată de poziţia şi intensitatea principalelor sisteme barice ale continentului (anticiclonul azoric, ciclonul islandez, anticiclonul ruso-siberian, ciclonii mediteraneeni), cu frecvenţa mai mare a circulaţiei vestice. Teritoriul este afectat de mase de aer diferite, frecvenţă mai mare având:

 ♦  mase de aer polar - maritime, la sfârşitul primăverii şi în lunile de vară. Sunt reci şi umede, transportate de circulaţia vestică şi nord -vestică;

 ♦ mase de aer polar - continentale, reci şi uscate iarna, calde şi secetoase vara; provin din est şi nord-est;

 ♦ aerul arctic - maritim pătrunde dinspre Atlanticul de nord, în cadrul circulaţiei polare. Determină vreme geroasă şi relativ umedă iarna, iar primăvara şi toamna îngheţuri;

 ♦ mase de aer tropical - maritime ce pătrund dinspre sud şi sud-vest, determină în timpul iernii ceţuri şi căderi abundente de zăpadă, iar vara determină instabilitate;

 ♦ aerul tropical - continental, cu frecvenţă redusă, este transportat de circulaţia de sud, sud-vest şi sud-est. Este mai frecvent vara, când dă naştere zilelor tropicale.

Suprafaţa subiacentă,  prin care se înţelege suprafaţa terestră cu toate particularităţile ei (morfologice, hidrografice, biopedogeografice etc. influenţate sau nu de activitatea antropică) are un rol activ în transformarea energiei solare radiante în energie calorică, generând toate procesele şi fenomenele climatice din stratul inferior de aer. Particularităţile suprafeţei active au o importanţă deosebită în formarea unor topoclimate şi microclimate specifice.

 

Aspecte hidrografice

După caracterele genetice, apele de pe teritoriul comunei  Surduc se încadrează în trei mari categorii: ape curgătoare cu curs permanent sau temporar care formează reţeaua hidrografică, apele stătătoare (lacurile) şi stratele acvifere, cantonate în orizonturile cu pietrişuri şi nisipuri situate la diferite adâncimi formând apele freatice care în numeroase locuri apar sub formă de izvoare.

Reţeaua hidrografică de suprafaţă 

Reţeaua hidrografică care drenează suprafaţa comunei Surduc  este relativ tânără ca vârstă. Ea este reprezentată de râul Someş, râu alohton de importanţă naţională, colectorul principal al tuturor apelor de suprafaţă din comuna Surduc şi o serie de afluenţi mai mărunţi care se integrează sistemului hidrografic Someş, cum ar fi: Almaşul, Brâglezul, Solona, V. Hraii. Densitatea medie a reţelei hidrografice (luând în calcul şi lungimea văilor cu caracter temporar) este de 0,39 km/ km2 .

        Someşul propriu-zis este considerat de la Dej, după unirea Someşului Mare cu Someşul Mic. El traversează spre nord-vest Podişul Someşan, primind în mod aproape simetric afluenţi, atât din Dealurile Clujului şi Gîrboului, cât şi din Dealurile Ciceului. Someşul traversează comuna prin partea sa de nord-nord vest, intrând dinspre Cliţ-Ciocmani şi iese din comună în sectorul Turbuţa-Var. Între Surduc şi Jibou el parcurge o zonă de probabilă subsidenţă locală primind un mănunchi de afluenţi care converg spre centru zonei: Valea Hraii, P. Solonii. P. Gîrboului (Brîglezului), P. Almaşului, P. Agrij şi Sărata (ultimele două pe teritoriul oraşului  Jibou). 

        Valea Gîrboului se formează prin confluenţa dintre Văile Cernucului şi a Călăcii la Gîrbou, după ce acestea, în prealabil, colectează apele tuturor organismelor torenţiale sau pâraielor de pe interfluviile care le separă. Obârşie este considerat locul de naştere al pârâului Călacea, loc aflat sub Dealul Măgura. Lungimea totală este de 18 km, vărsarea aflându-se în Someş, în aval de localitatea Surduc.

        În dreptul satului Turbuţa se varsă în Someş unui din afluenţii importanţi ai Someşului şi anume Almaşul ce are o suprafaţă bazinală de 810 km 2 şi o lungime de 65,4 km. Almaşul are izvoarele situate pe versantul vestic al Meseşului, în apropierea Huedinului. Unul dintre afluenţii Almaşului din zona de izvoare - Dorogna - prin eroziune regresivă ameninţă cu captarea Crişului Repede, fapt ce nu este improbabil, deoarece el drenează deja o parte din apele subterane ale Depresiunii Huedin. În acest sens se aduce ca argument compoziţia chimică a apei, puternic sulfatată, din zona de izvoare a Almaşului, fenomen propriu apelor subterane din Bazinul Huedin. Are o albie îngustă, dar adâncă, ceea ce ne indică o eroziune liniară destul de accentuată, stimulată de subsidenţa de la Jibou, dar şi de exploatările masive de produse de balastieră din zona Tihău - Turbuţa.

        Valea Solonii unită cu Valea Cristolţelului îşi are obârşia în compartimentul central al Dealurilor Şimioşna-Gîrbou. Confluenţa lor are loc între satele Solona şi Surduc în locul numit “Între vii”. Vărsarea se produce pe teritoriul satului Surduc în râul Someş.

        Valea Hraii îşi are originea în izvoarele de la baza “conglomeratelor de Hida” din Dealul Pietrosul (607m). După un parcurs de circa 8 km prin păduri şi poieni, plin de pitoresc, în care primeşte mici pâraie cu caracter torenţial (Pârâul Marcului etc.) cu numeroase abriuri săpate în gresii, deosebit de spectaculoase.

 

Pe suprafaţa comunei, debitele record se formează din topirea zăpezilor asociate cu ploi. Este destul de dificil să stabilim limita între viiturile provenite numai din ploi, având în vedere că topirea zăpezilor în unii ani durează până mai târziu. Debite crescute se înregistrează, de obicei, primăvara şi uneori, vara, datorită averselor torenţiale. Volumul maxim al scurgerii se înregistrează în mod obişnuit în luna martie, cu un procent variind între 15-20 % din totalul scurgerii anuale, în mod obişnuit debitul maxim fiind de cca 160 m3/sec. Viiturile de mari proporţii din anii 1888, 1932, 1936, 1970, 1980 s-au înregistrat  în lunile de primăvară. O altă viitură de mari proporţii s-a produs în anul 1975, dar în luna iulie.

Scurgerile şi debitele minime se înregistrează toamna, mai concret în luna septembrie (0,3-2,8 % din totalul scurgerii anuale), când alimentarea este aproape exlusiv subterană. Dinamica volumului minim lunar scoate în evidenţă o creştere din ianuarie până în martie, după care urmează scăderi până în septembrie când, de regulă, începe din nou să crească. Între scurgerile sezoniere predomină scurgerea de primăvară cu o pondere procentuală de 39-45 %.

        Lacurile sunt reprezentate de mici unităţi lacustre de origini diferite. Mai cunoscut în zonă este complexul de lacuri “Tăul Iezer” situat pe versantul sud-estic al interfluviului dintre Valea Hraii şi Valea Solonii, în hotarul satului Teştioara. Aici, prin complexe procese de alunecare, tasare şi prăbuşire s-au format mai multe lacuri, dintre care unele s-au colmatat. Cel mai mare şi mai adânc, considerat de localnici ca “fără fund”, este cel numit pleonastic “Tăul Iezer”. Are o foarte bogată vegetaţie lacustră, inclusiv plauri (formaţiuni plutitoare), infinite exemplare de lintiţă, toate acestea grăbindu-i colmatarea. Aici cuibăresc numeroase exemplare de raţe sălbatice, iar în apă se găsesc peşti. Frumuseţea peisajului ar merita mai multă atenţie ecologică şi turistică.

În lunca Someşului, la nord-est de Surduc, într-un belciug al Someşului, a luat naştere în anul 1970 un frumos lac numit de localnici “Balta pepinierei”. Din păcate este într-o foarte rapidă colmatare datorită vegetaţiei lacustre luxuriante.

În cariera fostei fabrici de cărămidă situate între Surduc şi Tihău, în imediata apropiere a DN 1H există un mic lac antropic alimentat din izvoare de terasă, utilizat pentru pescuitul sportiv, adăpatul animalelor şi, mai nou, o distilerie de ţuică. Pe Valea Hrăii, în anii `70 au fost amenajate două iazuri în scop piscicol, în aval de cabana de vânătoare, din păcate abandonate în prezent şi aproape colmatate.

        Apele subterane se încadrează în raionul corespunzător dealurilor. Ele au o densitate şi o mineralizare ridicată determinată de prezenţa carbonaţilor şi sulfaţilor de calciu. Pânza freatică variază ca adâncime în funcţie de formele de relief, de înclinarea stratelor, de permeabilitatea lor şi anume:

pe terase şi treimea inferioară a versanţilor între 4-5 m;

pe treimea medie şi superioară a versanţilor la o adâncime mai mare de 5 m.

Izvoarele apar de-a lungul văilor, dar au, în general, debite reduse şi variabile în funcţie de anotimp. 

Pânza freatică este determinată cantitativ şi calitativ de apropierea exploatărilor miniere (Surduc şi Cristolţel). Izvoare cu debite mai mari apar în Turbuţa pe seama barei de calcare.

 

Vegetaţia, Fauna şi Solurile

Relieful de podiş fragmentat în forme colinare cu altitudini de 400–600 m şi climatul cu trăsături specifice: temperaturi medii anuale de 8ºC, precipitaţii în jur de 600–700 mm anual, veri destul de călduroase (19º - 20ºC temperatura medie a lunii iulie) şi ierni moderat de reci (-3º - 4ºC temperatura medie a lunii ianuarie), cu vânturi dinspre NV şi V au permis dezvoltarea unei vegetaţii predominant de pădure, în care cerul şi gârniţa ocupă un loc de seamă.

În  repartiţia elementelor floristice se constată o slabă zonalitate  verticală, în sensul că suprafeţele păduroase (făgete, gorunete, stejărete şi de amestec) sunt intercalate cu pajişti secundare şi derivate sau cu terenuri agricole. Pajiştile şi terenurile agricole deţin o pondere însemnată ca urmare a introducerii culturilor în poieni şi a defrişării pădurilor de către o populare străveche.

Ca urmare a reliefului, vegetaţia caracteristică este cea de dealuri şi podişuri. Ea este eterogenă, formaţiunile vegetale întâlnite sunt felurite, de la făgete şi gorunete, la pajişti secundare şi derivate şi chiar plantaţii de conifere.

În etajul forestier se întâlneşte o mare diversitate de specii animale, de la cele evoluate (mamifere) la cele mai mici nevertebrate.

Dintre mamiferele mai mari, dintre care unele de interes cinegetic (vânătoresc) amintim: lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), căprioara (Capraeolus capraeolus), viezurele (Meles meles), iepurele (Lepus europaeus). Mamiferele rozătoare sunt reprezentate de: şoarecele gulerat (Apodsemus tauriches), veveriţa (Sciurus vulgaris fuscuater), pârşul (Glis glis).

Lumea păsărilor este foarte variată şi reprezentată prin: piţigoi( gen Parus), gaiţa (Garrulus glandaris), mierla (Turdus merula), privighetoarea (Luscinia megarhyncos), ciocănitoarea (Dendrocopos major şi D. minor), grangurele (Oriolus oriolus), uliul găinilor, eretele, cioara, corbul, coţofana etc. Dintre reptile se întîlnesc speciile comune: şarpele orb (Anguis fragilis), şopârla de câmp (Lacerta agilis agilis), guşterul (Lacerta viridis viridis), broaştele (Rana temporaria etc. ) etc. 

Fauna acvatică este reprezentată, mai ales în valea Gârboului, prin nevertebrate (crustacee, viermi, moluşte etc.), precum şi prin peşti de mici dimensiuni..

Ansamblul factorilor naturali materializat într-o geobiofitocenoză corespunzătoare unui climat umed şi destul de răcoros ce a dat impus unei vegetaţii abundente silvestre (Quercinee), pe roci argiloase şi necarbonatate a dus la apariţia solurilor silvestre în diferite grade de podzolire (slab şi mediu).

 

Condiţiile de relief (interfluvii, versanţi cu diferite înclinări, terase înalte) şi depozitele care alcătuiesc materialul parental al acestor soluri sunt  foarte variate (nisipuri, gresii, argile, marne etc.)

         Solul brun de pădure slab podzolit ce a luat naştere în condiţiile pedogenetice amintite se caracterizează printr-un profil slab diferenţiat în orizonturi genetice, faţă de cele brune podzolite, cu un profil mai diferenţiat. În majoritatea anului precipitaţiile depăşesc evaporabilitatea, astfel că în sol predomină regimul hidric transpercolativ. Numai în perioada mai uscată a anului devine posibilă predominarea curenţilor ascendenţi ai apei în sol, asupra celor descendenţi, dar această perioadă este scurtă.Umezeala suficientă determină dezvoltarea intensă a proceselor de alterare, de transformare a mineralelor primare în minerale argiloase. Pe măsura debazeificării complexului adsorbtiv, argila migrează de la suprafaţă spre adâncime şi se diferenţiază astfel un orizont superior de acumulare reziduală a silicei şi un orizont de acumulare a argilei aluvionate. 

Solurile brune se dezvoltă, în general, pe produse scheletice rezultate din dezagregarea şi alterarea rocilor compacte, din care cauză în profilul lor, în special în partea inferioară se află multe fragmente scheletice colţuroase; ele au o grosime mai mică şi un conţinut ridicat în humus. Solurile silvestre brune, precum şi cele slab podzolite sunt accesibile culturilor de câmp (grâu şi porumb, plante industriale). Ele necesită însă aplicarea de îngrăşăminte organice şi minerale, amendamente calcaroase, în funcţie de gradul lor de podzolire.

        Sub formă de petice izolate, în condiţiile oferite de un relief orizontal sau slab înclinat se găsesc soluri podzolice argilo-iluviale, care reprezintă stadiile cele mai înaintate de evoluţie a solurilor silvestre. Ele au luat naştere pe roci cum ar fi: gresii, marne, depozite deluvio-proluviale. Ele se întâlnesc chiar şi în cazul unui relief mai accidentat, sub o vegetaţie bine închegată între Bezded şi Solomon şi la Popteleac. 

Pe lunci întâlnim aluviuni şi soluri aluviale la care se adaugă pe porţiuni restrânse solurile hidromorfe.

         Aluviunile şi solurile aluviale au o fertilitate sporită datorită conţinutului bogat în substanţe nutritive, regimului hidric, texturii depozitelor şi drenajului natural. Pentru folosirea lor în condiţii de eficienţă maximă ar impune executarea unor lucrări de îmbunătăţiri funciare (desecări, aplicarea de amendamente calcaroase, etc.). Ele au o extindere mai mare în lunca Văii Gârboului şi mai puţin de-a lungul afluenţilor.

         Solurile hidromorfe ocupă suprafeţe extrem de restrânse  între Bezded şi Solomon, precum şi între Cernuc şi Călacea şi  sunt reprezentate de soluri negre de fâneaţă umedă, humicogleice şi a lăcoviştilor. Ele sunt utilizate predominant pentru păşuni şi fâneţe. În condiţiile  îndepărtării excesului de umiditate prin drenaje şi desecări ar putea fi folosite şi în cultura plantelor de câmp.